Taina Iubirii

Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iata, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să-l îndrăgeşti în pofida a tot ce le sare în ochii altora.

Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: "ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?" - şi omul dă răspunsul absolut delirant: "dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?.." Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se numeşte atitudinea "cu întreaga înţelepciune" faţă de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii
Editura Sophia, 2009