S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând

Hristos, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, s-a născut odată cu trupul dar se naște mereu spiritual în cei care se unesc cu El. Nașterea lui Hristos în noi, care este experimentată ca regenerare a noastră, are loc prin viața sfântă a Bisericii, în special prin Sfânta Împărtășanie, când ne împărtășim prin rugăciune, pocăință și viața liniștită, care este numită tradiția veghetoare a Bisericii. De aceea, Sfântul Ioan Hrisostom, vorbește despre Crăciunul veșnic, Cinzecimea eternă.

Când citim lucrarea Sfântului Simeon Noul Teolog, înțelegem ce înseamnă că Hristos se naște în noi. Trebuie să-L simțim în noi pe Hristos mișcându-se în pântece ca o femeie însărcinată care își simte fătul mișcându-se. Unirea noastră cu Hristos nu are loc într-un mod abstract, ci existențial și spiritual, și este experimentat în mod mintal dar și fizic. Simțim în noi pocăința, iubirea de Dumnezeu și de oameni, sensul vieții veșnice, necontenirea rugăciunii și în cele din urmă, cu voia lui Dumnezeu, omul îl poate vedea pe Dumnezeu cu lumina Sa necreată. Nașterea Domnului ar trebui să nască regenerarea noastră duhovnicească. Dacă nu simțim acestea, înseamnă că Iisus nu s-a născut pentru noi și este un lucru îngrozitor să sărbătorim Nașterea lui Hristos, fără să simțim propria noastră renaștere. Este ca și cum am sărbători nașterea unui copil care lipsește de la naștere.