CUVÂNT DE FOLOS

Sf Ioan Gură de Aur - Atletul lui Hristos

Sf Ioan Gură de Aur nu se interesa de atmosfera politică în care trăia. Un sfânt e deasupra istoriei. Biserica şi sfinţii au cu realităţile politice acelaşi relaţii ca uleiul cu apa: Sunt în acelaşi vas, dar uleiul rămâne deasupra şi apa la fund şi nu se amestecă deloc.

Biserica şi politica nu se amestecă, deşi trăind în acelaşi spaţiu şi în aceeaşi epocă sunt contemporane una cu cealaltă. Naturile lor sunt prea diferite. Se ignoră. Din timp în timp, se ivesc evenimente care tulbură elementele, care le amestecă astfel încât pentru o vreme nu mai poţi spune care este apa, care este uleiul. E un amestec tulbure. Autoritatea eternă este amestecată cu autoritatea temporală. Sfinţii cad în tabăra soldaţilor şi soldaţii în lumea sfinţilor; nici o placă indicatoare nu mai spune unde anume este Biserica şi unde este politica. Totul este amestecat.

O furtună asemănătoare a izbucnit la Antiohia in anul 387, pe 26 februarie. Gură de Aur era un predicator. Lupta ca un atlet pentru a-i scăpa pe oameni din păcat şi a-i face virtuoşi. Era singura sa preocupare. Dar pe 26 februarie şi-au făcut apariţia în Antiohia afişe oficiale anunţând o mărire a impozitelor. E sigur că im-pozitul nu-l interesa pe Gură de Aur. El spunea „Daţi Cezarului ce-i aparţine Cezarului", iar acum era obligat să se ocupe şi de impozite. Problema nu era simplă.

Pe atunci imperiul roman era condus de Teodosie;împăratul avea nevoie de bani. Deşi istoria l-a numit „cel mare", Teodosie a procedat ca toţi micii împăraţi care au nevoie de bani: a creat un nou impozit. Această veste a sosit la Antiohia, oraşul lui Ioan Gură de Aur, în ziua de 26 februarie şi a produs o panică mai mare decât anunţul unei invazii de lăcuste sau apariţia unei epidemii de holeră.

Auzind vorbindu-se de un nou impozit, populaţia a ieşit pe străzi demoralizată; femeile plângeau, bărbaţii se lamentau. În faţa unei noi taxe, panica şi spaima care i-au cuprins pe antiohieni erau deci legitime.

După ce au coborât în stradă până la ultimul şi s-au lamentat, antiohienii s-au hotărât să se ducă în masă la guvernatorul Antihoiei şi să-l implore să le ia apărarea faţă de împărat, ca să fie scutiţi de această cumplită nenorocire. Guvernatorul era un prieten al împăratului. Acesta se găsea la Constantinopol. Guvernatorul trebuia să meargă să-l întâlnească pe împărat şi să-l implore în numele antiohienilor să-i exonereze şi să nu-i predea agenţilor fiscului. Antio-hienii sperau că guvernatorul le va accepta rugămintea. Nu era un om rău.

Când a văzut mulţimea îndreptându-se spre palatul său, a dat ordin să se zăvorască porţile. Nimeni nu-l putea convinge pe guvernator că cetăţenii veneau cu intenţii paşnice. Tremura. Guvernatorii se tem până şi de cortegiile de în-mormântare. E singura lor sensibilitate şi, pentru că este unică, se ascute în cel mai înalt grad.

....Când prefectul Tisamen a ordonat masacrul, Gură de Aur şi-a lăsat deoparte discursul. Nu mai era vorba de predica pentru a doua zi. El vorbea în toate bisericile Antiohiei, pe rând, nu doar de sărbători, ci aproape în fiecare zi, pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să-l poată auzi.

De această dată, s-au scurs trei zile fără ca el să-şi fi deschis gura.

Credincioşii Antiohiei erau ameninţaţi la orice oră din zi şi din noapte. Fiecare cetăţean îşi aştepta moartea. Când e ameninţat cu moartea, omul uită totul. Stă în firea lucrurilor. Gură de Aur spusese într-o predică: deşi oamenii mor de regulă încă de la apariţia lor pe pământ, incertitudinea momentului morţii şi urâţenia morţii fac ca oamenii să nu se obişnuiască niciodată cu aceasta. De fiecare dată când un om moare, evenimentul este atât de grav încât pare că este prima moarte .

...Vorbindu-le creştinilor din Antiohia după o săptămână de absenţă, Gură de Aur avea şi el ochii plini de lacrimi. Era un sfânt, şi un sfânt suferă împreună cu fiecare om. Nu seamănă cu un profet.

Profetul iubeşte legea; sfântul îi iubeşte pe oameni.

S-a adresat oamenilor şi i-a implorat: „Daţi-mi sufletul vostru... Să încercăm să-l punem în mâinile lui Dumnezeu... Dumnezeu are mai multă grijă de mântuirea noastră decât noi înşine, căci El este Creatorul nostru"45.

Cuvintele rostite de Gură de Aur în acele zile când prefectul Tisamen îneca oraşul în sânge erau singurele cuvinte de speranţă adresate nefericiţilor oameni din Antiohia condamnaţi la moarte în masă pentru a fi spart câteva statui. Gură de Aur care aducea aceste cuvinte de speranţă a devenit idolul Antiohiei. Omul are nevoie de speranţă în permanenţă. Dar mai cu seamă în clipele de groază. Speranţa este o nevoie mai preţioasă decât pâinea. Şi Gură de Aur le-a dat antiohienilor speranţa.

Toţi cetăţenii s-au strâns în jurul lui. Toţi oamenii Antiohiei au devenit creştini. Toţi creştinii s-au întrecut în virtute. „întreaga cetate pare să fi devenit o biserică, spune Gură de Aur. ...

Pe 15 martie 387, credincioşii Antiohiei l-au abandonat pe Gură de Aur. Toţi, în masă. A rămas brusc singur. Numai el, sfântul, cu ochii întorşi spre Iisus. Toţi credincioşii i-au întors spatele. Au întors spatele Bisericii.

Teodosie a trimis doi înalţi magistraţi şi trupe ca să distrugă Antiohia din temelii şi să-i extermine pe cetăţeni până la ultimul.

Când au aflat cumplita veste, şi-au părăsit casele şi au fugit împreună. în timp de pericol oamenii se adună unul lângă altul. Toţi jeleau.

Numai Dumnezeu putea înfăptui miracolul de a opri masacrul. Gură de Aur nu putea. Ştia că oamenii vor fi masacraţi. Şi se ruga. E tot ceea ce poate face un om. Să se roage. Chiar dacă e sfânt.

Gură de Aur şi-a adus aminte că existau pe pământ creştini autentici, adică oameni care-şi puteau oferi viaţa cu aceeaşi nepăsare cu care ofereau o haină veche. Aceşti creştini adevăraţi erau eremiţii şi asceţii deşertului şi ai vârfurilor munţilor.

Gură de Aur cunoştea locurile şi pe pustnici. Trăise şase ani printre ei. Le-a trimis un mesaj, i-a implorat să apară neîntârziat în Antiohia pentru a-i salva pe fraţii lor de la moarte şi de la tortură.

Nu se ştie în ce fel a fost difuzat acest mesaj.

Acţiunea pustnicilor în vederea îmblânzirii poliţiştilor şi a judecătorilor care-i devorau pe anti-ohieni a durat o zi, o singură zi. Sfinţii au apărut în zori. La apusul soarelui, poliţiştii care devorau Antiohia erau îmblânziţi. Sfinţii veneau din deşert. Ştiau cum se îmblânzesc fiarele sălbatice.

Sfântul este în acelaşi timp înarmat până în dinţi ca un războinic, ca un leu, dar cu arme duhovniceşti. Astfel se iveau acum pe străzile Antiohiei sfinţii deşertului: ca atleţi şi ca îngeri, adică lipsiţi de tot ceea ce era pământesc, şi cu scuturi, lănci, cu cleşti şi cârlige. Unul dintre ei se numea Macedonius. Nimeni nu-i văzuse faţa până atunci.

Ajuns în piaţă, i-a întâlnit pe Hellebicus şi Cezarius, care mergeau călare spre tribunal, însoţiţi de o puternică escortă.

Sfântul mâncător de orz le-a barat strada şi le-a poruncit să coboare de pe cai. Macedonius a dat acest ordin trimişilor împăratului cu o astfel de autoritate încât aceştia au uitat că ei erau stăpânii cetăţii şi au pus piciorul pe pământ la porunca sfântului în zdrenţe. Gărzile erau uimite să vadă că trimişii imperiali executau ordinele unui cerşetor. Şi n-au îndrăznit să-l împingă deoparte pe Macedonius.

...Antiohia era pustie. Pustnicii care apăreau pe străzi căutau oameni, se îndreptau fără nici o călăuză spre pretoriu. încă de dimineaţă, pustnicii ocupaseră tribunalul şi străzile înconjurătoare. Erau masaţi înăuntru ca şi în afară. Armata nu putea să-i respingă fiindcă ei nu se temeau nici de lăncile soldaţilor, nici de săbiile lor.

„Şi-au petrecut ziua întreagă aşezaţi înaintea porţilor pretoriului, gata să-i smulgă pe condamnaţi din mâinile călăilor." S-au oferit pentru a fi executaţi în locul condamnaţilor la moarte. ...A fost opera lui Gură de Aur.

Ordinul de graţiere a ajuns în timpul Săptămânii Patimilor. Antiohia a sărbătorit în acelaşi timp învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi propria ei înviere din morţi. Gură de Aur a câştigat o nouă victorie pe calea sfinţeniei. A luptat ca un mare atlet pentru salvarea Antiohiei. A câştigat bătălia. Era o victorie pe care numai un sfânt, numai un adevărat atlet al lui Hristos putea să o obţină.



Virgil Gheorghiu, Atletul lui Hristos
Deisis
RO EN
Din viața comunității

NOUTĂȚILE SĂPTĂMÂNII

Duminica Botezului Domnului Mai mult

A venit Moș Crăciun! Mai mult

Stadiul lucrărilor de restaurare fațade și înlocuire învelitoare Mai mult

Centenar pentru Penitenciar - un proiect A.S.C.O.R. Mai mult

Praznicul Sf. Ierarh Nicolae Mai mult

Liceul Teoretic Sfinții Trei Ierarhi își mărește echipa Mai mult

Noul pliant de prezentare al bisericii Mai mult

Rezultate remarcabile obținute de elevii Liceului Teoretic ”Sfinții Trei Ierarhi” la Evaluarea Națională Mai mult

Noutăţi editoriale la Editura Fundaţiei Tradiţia Românească Mai mult

Apel către părinții copiilor Mai mult


AGENDA SĂPTĂMÂNII

Impresii de la Locurile Sfinte Mai mult

Toate evenimentele
calendar ortodox
programul slujbelor

20 - 27 ianuarie 2019


Marti
18:00 Acatistul Sf. Acoperamant al Maicii Domnului

Miercuri
15:00 Taina Sf. Spovedanii
18:00 Paraclisul Maicii Domnului

Joi
18:00 Acatistul Sf. Nicolae
19:00 Discuţii libere cu tinerii - „Biserica, în dialog cu
tinerii“

Vineri
07.00 Utrenia
08:00 Dumnezeiasca Liturghie;
15:00 Taina Sf. Spovedanii
18:00 Taina Sf. Maslu

Sambata
08.00 Utrenia
09:00 Dumnezeiasca Liturghie;
17:00 Vecernia

Duminica
08.00 Utrenia
09:30 Dumnezeiasca Liturghie

* * *

Biserica este deschisa zilnic, dupa cum urmeaza:
Luni: 07:00 - 19:00
Marti: 07:00 - 20:00
Miercuri: 07:00 - 22:00
Joi: 07:00 - 20:00
Vineri: 07:00 - 22:00
Sambata: 07:00 - 21:00
Duminica: 07:00 - 15:00